Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

actiune7

Grupul Şcolar „Al. Vlahuţă” Şendriceni a desfăşurat pe data de 14.11.2011 activitatea „Ziua lumânărilor aprinse” – zi dedicată împotriva virusului HIV/SIDA, activitate cuprinsă în Săptămâna Educaţiei Globale (14 – 20 noiembrie 2011).

Eleva Ababei Andreean din clasa a XII-a B a declarat  „SIDA este  o afecţiune, nu o ruşine!
Infecţia cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) este o infecţie ca oricare alta, omul infectat este un om ca oricare altul. Iar SIDA reprezintă o afecţiune de care cineva poate să sufere. Adeseori poate fi chiar cineva de lângă noi. Însă, cu toate acestea, persoanele infectate cu virusul HIV sunt discriminate.

Efectele discriminării sunt dramatice, atât pentru grupurile care sunt discriminate, cât şi pentru cele care discriminează. Astfel, într-o societate în care există discriminare pe criteriul HIV/SIDA, oamenii nu vor dori să afle dacă sunt infectaţi, vor fi siliţi să îşi ascundă diagnosticul, nu vor accesa serviciile medicale sau sociale, nu vor avea curaj să caute informaţii care să îi ajute în prevenirea infectării.

Adulţii sau copii afectaţi de infecţia pe care o poartă, trăiesc cu noi şi încearcă să o facă normal şi demn, bucurându-se de tot ceea ce înseamnă viaţă. Luptă cu boala şi uneori trebuie să lupte şi cu ignoranţa sau chiar răutatea celorlalţi. Trebuie să le respectăm drepturile, trebuie să fim alături de ei. HIV, SIDA, nu sunt o problemă  doar a celui afectat, ci şi a noastră, a tuturor celorlalţi.

De aceea, elevii Grupului Şcolar ,,Alexandru Vlahuţă” Şendriceni, coordonaţi de prof. Gafiţanu Corina - Daniela şi prof. Irimia Corina - Elena, au desfăşurat Campania „Ziua lumânărilor aprinse”, o activitate socială împotriva discriminării persoanelor infectate cu virusul HIV. „Ne-am adunat pe terenul de fotbal al şcolii şi am aprins lumânări, astfel demonstrând solidaritate, respect şi încurajare pentru cei afectaţi.” (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

actiune7actiune1actiune2actiune3actiune4actiune6actiune8actiune9
DorohoiNews.ro, 15-11-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

20.11.2011 la 20:33

foarte frumoasa initiativa Bravo vlahuta

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi regretă trecerea în neființă a colegului Daniel ...

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă
Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă. Relații la telefon: 0744529504

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați

GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați
GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați  Posturi ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar
COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajăm șofer taxi!

Angajăm șofer taxi!
Căutăm șofer serios, responsabil și punctual. Program flexibil. Câștiguri avantajoase. Condiții ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial de 75 Mp Spiru Haret Nr 3 in loc la Fortuna! Tel 0724031344

Societatea Culturală Dorohoi din cadrul Bibliotecii Municipale transmite Sincere condoleanțe!

Societatea Culturală Dorohoi din cadrul Bibliotecii Municipale transmite Sincere condoleanțe!
SOCIETATEA CULTURALĂ DOROHOI din cadrul Bibliotecii Municipale „Păstorel Teodoreanu”, regretă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro